Prolog (Penitenta)

Eram in mijlocul actiunii, cand Sol incepuse sa ma frece la icre la modul cel mai patetic:
– Mai jos, mai sus?
– Mai taci şi mai du-te dracu! Zic eu, impingand hoitul!
-Bai, esti instabila ca vremea!
– Si tu incert ca timpul de futut!
Am luat lopata cu nadejde, cand m-am prins ca mormolocul asta in skinny jeans si cu manichiura facuta n-o sa mişte decat un sentiment urban de manelista. Era inca lumina şi ploua adânc in Pustnicu! Ma dezbracasem sa nu las urme! La urma toata, cand el e ‘mort’, femeia pleaca mereu uscata de la locul faptei.
– Mai repetam o data cum a inceput totul?
Sol era mereu atent la detalii, si ma cunostea bine cand mint! De altfel, minţeam mereu, dar el nu stia, deci isi asumase un adevar fals, si cantarea in functie de el!
In amurgul dens am inchis ochii si am inceput sa plang. Departe se auzea sirena salvarii! Am auzit in scurt timp cheile catuşelor, si vocea sleita a lui Sol:
– Iarta-ma Aida! Iarta-ma!

*

Capitolul 1 – Matroana

Deseori imi imaginez ca viata de penitenciar e exclusiv gandita pentru barbati, pentru ca in ea nu isi are locul maimutareala asta sordida cu ursuleti de plus, mohair si broderii kitschoase care imi provoaca voma cerebrala. Ceea ce vreau sa spun este ca spre deosebire de penitenciarele cu barbati, aici colcaie a roz, a tipete de distruse cu aere de sefe peste alte suflete ostracizate in prag de defeminizare. Mai sunt patruzeci si patru de zile pana la sentinta finala. Patruzeci si patru de zile cu mine, daca ar fi s-o dau in filozofie de doi lei. De fapt sunt patruzeci si patru de zile in care procurorul va lupta sa ma scoata vinovata de crima si eu va trebui sa-l ascult pe Sol smiorcaindu-se sa accept vizitele psihologului si ale avocatului apararii.  Nu sunt resemnata, dar nu vad cum ar putea ajuta. Nu cred in institutii, nu cred in oameni, nu cred in Dumnezeu.

Cand am ajuns in penitenciar, aveam oarecum o atitudine de snoaba, curata, provocatoare, cu haine la moda si cu mult peste media de educatie pentru o condamnata. Asta era in prima zi. Tot atunci o stirba pe la vreo treizeci si cinci de ani m-a luat de gat, prieteneste, sa-mi ceara o tigara.

• Nu fumez!
• Fa, aici chiar daca nu fumezi, ai tigari! Intelegi? Aici nu mai vin amantii sa-ti deschida usa la limuzina. Papusa, aici, cum s-ar spune, esti pe pizda ta! Pricepi?

O priveam in ochi si ii simteam tremurul din voce in incercarea de a mi se impuna, inainte sa ma impun. Am fixat-o in priviri, apoi am luat-o incet in brate, sa nu atrag atentia vreunui gardian. I-am soptit la ureche, tinand-o erotic de parul sleit si scurt:

• Papusa a ajuns in cimitirul asta, pentru ca e experta in scos ochii stirbelor! Asa ca plimba-ti hotul si cand faci rost de tigari, adu-mi si mie una!

Nu mult de la incident, Constanta, caci asa o chema pe stirba, a intrat in altercatie cu o drogangita din Pantelimon care i-a mai rupt doi dinti, i-a spart buza si, ca sa-l citez pe doctorul penitenciarului, a machiat-o profesionist cu echimoze inflorite ca niste panselute pe toata fata, urata de altfel oricum.

• A mancat-o-n cur! Zice Matroana frecand un ness cremos si de calitate. Constanta asta e ca un pechinez: mic, isteric si agresiv! Io i-am spus din prima zi: Fa, potoloeste-te, ca ai sa mananci terci cu paiul! Io am prevenit-o! Acu’ sa sufere ca proasta! Da’ ce ma enerveaza e ca schiorlaie toata noaptea ca o catea in calduri si-mi aduce aminte de tarfele pe care le-am crescut la tata mea si care m-au tradat ca Iuda! Ma-ntelegi?

Cassandra, dupa numele ei de tiganca dat de al doilea ei sot si Otilia dupa numele de romanca (caci tiganizarea i-a survenit prin casatorie), Matroana era la „discoteca de fete”, cum o numeam eu, de vreo 7 ani si mai avea inca pe atat. Era cea mai renumita femeie proxenet din Europa si pana nu demult, invartea zeci de mii de euro pe zi, barbati, femei, procurori, politie si o droaie de politicieni. Matroana era si inca este o femeie frumoasa si ingrijita, cu parul lung si des, cu ochii negri si veseli, cu ceva studii superioare incepute, dar lasate la mijloc, pentru ca vezi tu, seva euroiului e mai dulce decat seva intelepciunii! Acum, dupa 7 ani de pocainta, spunea ca nu regreta nimic si  ca daca ar lua-o de la capat singurul lucru pe care l-ar schimba ar fi, ca n-ar mai fute un prost, adica pe al doilea ei sot, care era la racoare pentru aceleasi crime.

• Tu esti cam firava mama! Unde te doare? Ma intreaba Matroana, schimband subiectul ultimei batai de pe palier.
• Nu ma doare nicaieri, imi adun gandurile!
• Oho, ia si soarbe o cafea buna! Curand ai sa inveti ce privilegiu scump e cafeaua! De ganduri ai sa ai timp, sa le iei, sa le intorci pe dos si sa le speli intestinele cu detergent de vase! Crima ziceai, nu? Pai mama… ai sa mucegaiesti aci, cu tot cu ganduri!
• N-a fost cu premeditare! Dau eu sa ma justific (sa fie primul semn de regret si de a incerca sa lupt pentru libertatea mea? Dar chiar asa era, nu premeditasem, doar s-a intamplat sa am o noapte… furtunoasa), dar ma intrerupe Matroana.
• Crima e crima! Asa mi-am inceput si eu apararea cand m-a intrebat judecatorul:

„ Recunoasteti ca timp de 16 ani ati exploatat femei dar si barbati care ofereau servicii sexuale iar dumneavoastra ati beneficiat de veniturile survenite in urma acestor servicii?”

„Domnule Judecator, fetele s-au futut pentru bani nu pentru mine!”

• Stii ce-a zis? A inceput sa rada si a zis: „Si ce bre, matale erai cu licenta de institutie financiara si le luai taxa pe depozitele de bani?” Si atunci m-am enervat si i-am zis ca le-am invatat pe fete sa si-o dea mai scump decat un suc la bar si o plimbare cu masina! Na poftim! Proasta de mine, le-am vrut binele doar!

Matroana ma facea sa rad cu pofta la povestile ei pline de umor si vulgaritate, dar cat se poate de adevarate. N-as exagera sa spun ca toate povestile din puscarie par extraordinare, oarecum desprinse din file de Dosarele X, file de istorie si jurnale de crime greu de imaginat. Bine, mai erau si crimele pasionale cu topor si alcool din Vaslui, dar astea erau dramele cotidiene ale prostilor, la care se jeleau babele de oras la ora 5 si a doua zi la cafeaua turceasca tare si presarata cu ultimul episod din Suleyman.

• Si zici ca stii politai corupti care te-au ajutat timp de 16 ani sa tii afacerea? O intreb pe Matroana, pentru ca brusc, imi venise o idee geniala!
• Asa se zice! Vorba fie intre noi, pe multi mai mult i-am ajutat eu. Era sansa lor sa futa ceva uman si moca. Salariul lor mizer si fata lor de duzina de borcane n-ar fi deschis nici supapa de la o gonflabila! Zice matroana, parca mandra de isprava ei si incepe sa rada cu pofta.
• .. da’ tu ce tot ma descosi? Pui ceva la cale?
• Nah, doar o fantezie politieneasca! Incerc sa glumesc, mai mult pentru ca nu aveam inca totul conturat in minte si nu vroiam sa ma pronunt gresit.

Cafeaua ne este brusc intrerupta de apelul de pranz. Nu mi-e foame, dar n-am voie sa protestez si nici n-am voie sa stau in celula singura cand se serveste masa. Ma ganeam la ce-mi spusese Sol cand am vrut sa merg in armata: „Aida, armata inseamna obedienta si reguli, iar tu cum auzi de astea doua cuvinte cum o iei in sens opus! Stii cum sunt jucariile alea cu arc? Cu cat le impingi mai aproape de baza arcului cu atat sar mai departe fix in directia opusa! Ei… tu esti o jucarie cu arc, iar armata ar fi exact forta aplicata pe sensul tau de mers!” Sol avea al naibii de dreptate si asta ma enerva al naibii de mult! De cand eram inchisa de cate ori trebuia sa raspund la apel cuvintele lui Sol imi zornaiau in minte ca o banda stricata. As fi banuit chiar ca Sol e posibil sa ma cunoasca, sa stie cine sunt si ce vreau si unde ma indrept. Ce prostie! Asta nici macar eu nu stiu!

Unde esti Sol, sa ma vezi in „armata”? imi zic in gand. Si-ai sa vezi c-am sa ma intorc barbat!